Consfătuirea anuală cu directorii de seminarii şi licee teologice din Arhiepiscopia Iaşilor

Arhiepiscopia Iașilor Septembrie 15, 2017   Autor: Tudorel Rusu

Întrunirea a avut menirea de a conecta misiunea Bisericii la actul educaţional, după cum a menţionat părintele arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor: „Cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Teofan, am organizat la Casa Hozeva de lângă Seminarul Teologic «Veniamin Costachi» o întâlnire, de-acum tradiţională, cu directorii şi adjuncţii seminarelor teologice din Arhiepicopia Iaşilor. Scopul acestor întâlniri este, în primul rând, acela de a găsi o viziune comună, cât mai larg acceptată şi implementată, astfel încât mărturia acestor instituţii de cultură creştină şi românească, unele dintre ele cu o vârstă venerabilă, să fie cât mai adecvată nevoilor societăţii actuale şi tinerilor. În acelaşi timp, ne uităm cu un ochi spre tradiţie, spre nevoia noastră de continuitate cu mărturia înaintaşilor noştri. Din această nevoie de adecvare ne întâlnim, pentru a împărtăşi experienţe formative şi experienţe administrative, dar şi pentru a verifica modurile în care fiecare seminar a aplicat viziunea comună. Toate aceste lucruri vin ca o experienţă foarte frumoasă, pentru că simţim că facem parte dintr-o comunitate al cărei scop este să mărească gradul de adaptabilitate a seminariilor teologice, oferind elevilor care le calcă pragul o formare pentru viaţă. Una dintre concluziile Consfătuirii a fost aceea că seminariile teologice sunt printre puţinele şcoli din România care se străduiesc, şi chiar reuşesc, să ofere o educaţie holistică, atentă şi la nevoile spirituale, şi la nevoile de formare academică, şi la nevoile de interacţiune socială sau emoţională”.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri